Pagina 1 din 1

POVESTE ZEN

MesajScris: Joi Oct 14, 2010 11:50 am
de daniel
Va voi prezenta o poveste zen care sper ca va ajuta pe multi dintre voi si veti lua lucrurile bune din aceasta poveste si le veti transpune in viata voastra. Lectura placuta va doresc.

Povestea unei pisici si a artei sale

A fost odata ca niciodata un maestru de scrima numit Shoken. In casa sa mai locuia, pasamite, un sobolan care tare isi mai facea de cap. I se plimba pe sub nas chiar in plina zi. Intr-o zi, ce se gandi
maestrul? Sa-si inchida pisica in camera unde vietuia sobolanul, doar de aceasta va prinde obraznicatura si-i va da de capat! Insa se intampla ca sobolanul sari pe botul motanului si-l musca atat de tare, incat acesta abia se salva, scotand mieunaturi sfasietoare. Stapanul, cat ce vazu aceasta, dadu repede fuga sa gaseasca alte pisici din vecini, motani vajnici de li se dusese vestea, si ii aduse si pe acestia in camera cu pricina. Sobolanul era acolo, la post, ghemuit intr-un colt al camerei si, cum se apropia un motan, cum se repezea la el, il musca si il obliga sa fuga cu coada intre picioare. Parea atat de grozav, incat nici un viteaz din neamul pisicesc nu se mai incumeta sa-l atace. Stapanul se facu numai foc si para si, de manios ce era, hotari sa se puna el insusi la panda. Insa, cat era el de trecut prin ale razboaielor si cat era de priceput in mestesugul armelor, tot nu razbi sa prinda soarecele, care era tare viclean si iute si ii scapa de sub fiecare lovitura. In iuresul vanatorii, maestrul fanda si sparse cele doua usi, SHOKIS siKARAKAMIS.
Dar soarecele sari in aer rapid precum stralucirea unei sageti in zbor si evita toate capcanele, iar la sfarsit ii sari drept in fata si-l musca. Siroind de sudoare, maestrul se duse umilit la servitorul sau si ii spuse: "Am auzit ca peste sapte tari si sapte mari se afla motanul cel mai curajos din lume. Du-te de-l cauta si sa mi-l aduci aici cum stii". Servitorul pleca peste sapte tari si sapte mari, cauta in stanga si in dreapta, facu ce facu si duse la bun sfarsit porunca. Motanul cel vestit se afla acum in fata maestrului. Nu parea a se deosebi de ceilalti la infatisare, nu parea nici mai aprig la minte, nici deosebit de iute. Maestrul de scrima nu-si facea mari sperante privindu-l. Cu toate acestea, deschise binisor usa in laturi si-l lasa sa treaca. Motanul pasi linistit, incet ca si cum nimic deosebit nu l-ar fi asteptat. Dar, in aceeasi clipa, in partea cealalta a camerei, sobolanul tresari de spaima, apoi se ghemui si ramase nemiscat. Motanul se apropie tot mai mult, cu pas lent, apuca linistit sobolanul in gura si il duse maestrului. Seara, pisicile infrante de sobolan facura sfat in casa lui Shoken. Oferira cu respect locul de onoare batranului motan care repurtase inca o victorie in viata sa, ingenuncheara umile in fata sa si ii spusera:
-- Noi trecem drept motani viteji si buni vanatori. Ne-am antrenat, ne-am ascutit ghearele pentru a prinde orice fel de soarece, sobolan sau chiar nevastuci si vipere. Nu am putut gandi niciodata ca poate sa existe un sobolan atat de puternic Prin ce arta, maestre, l-ati putut invinge atat de usor? Nu invaluiti in mister metoda dumneavoastra, ci spuneti-ne si noua secretul. Batranul motan incepu a rade, si rase si rase, iar la urma le vorbi astfel:
-- Voi, tineri motani, sunteti, de buna seama, foarte puternici. Dar ati ratacit pe o cale gresita. Iata de ce sunteti infranti de cate ori gasiti ceva neasteptat. Dar, rogu-va, povestiti-mi si mie cum v-ati
antrenat mariile voastre.
O pisica neagra iesi in fata si incepu:
-- Eu sunt nascuta intr-o familie vestita in vanatoarea de sobolani. Am hotarat, deci, sa urmez aceasta cale. Pot sari ziduri inalte de doi metri. Pot sa ma strecor in gauri atat de mici, incat numai un
sobolan ar mai reusi sa intre. Inca din copilarie m-am antrenat la toate acrobatiile. Chiar si pe jumatate adormit si inca ametit de somn, cand vad un sobolan tropaind pe grinda hop, l-am si prins.
Dar sobolanul de astazi era ceva ce n-am mai vazut, era prea puternic. Am suferit cea mai grozava infrangere din viata mea. Mie rusine!
Batranul spuse:
-- Ceea ce ai exersat tu in timpul antrenamentelor era doar tehnica (SHOSA -- doar talentul fizic). Spiritul tau era ocupat cu intrebarea: "Cum sa inving?". Asa esti prins de dorinta de a ajunge repede la capat. Cand cei batrani predau "tehnica", o faceau doar pentru a arata un aspect al caii (MICHISUJI). Tehnica lor era simpla, dar cuprindea cel mai mare Adevar. Lumea de azi nu se mai preocupa decat de tehnica. S-a descoperit ca aceasta corespunde formulei: DACA FACI ASA SI ASA, AJUNGI ASA SI ASA. Si ce rezulta? Numai abilitate. Sacrificand calea traditionala in favoarea inteligentei si spiritului de competitie, ajungem sa epuizam tehnica. Nu se poate trece mai departe. Asa se intampla intotdeauna cand ne servim numai de intelect. Inteligenta este, intr-adevar o functie a spiritului, dar, daca nu se sprijina pe Cale si nu doreste decat a sti sa execute, ea devine inceputul greselii, devine un rau. Reintoarce-te in tine insuti si gaseste calea cea dreapta.
Se ridica mai apoi un motan tigrat si-si incepu povestea:
-- Arta cavaleriei depinde numai si numai de spirit, asta este credinta mea. In consecinta am exersat pentru a avea aceasta putere (KI NO WONERU) dintotdeauna. Cred ca spiritul meu e "dur ca otelul", liber si incarcat de spiritul "KI", ce umple cerul si pamantul (MENCIUS). Daca vad dusmanul, acest spirit puternic il invaluie si de dinainte victoria este mea. Inaintez dupa cum imi dicteaza situatia in acel moment. Ma reglez pe "tonul" adversarului, il hipnotizez si-l dirijez unde vreau, la stanga sau la dreapta, ii prevad toate tertipurile. Eu nu ma ocup de tehnica propriu-zisa. Ea vine de la sine. Un sobolan care fuge pe grinda, numai ce-l privesc fix si deja imi pica in gheare. Dar acest sobolan
misterios a aparut far' a prinde forma si s-a dus fara a lasa urme. Ce inseamna asta? Nu stiu.
Batranul ii raspunse:
-- Tu te-ai caznit sa obtii efectul produs de marea forta care umple cerul si pamantul. Dar nu ai castigat decat o energie a mintii si nu ceea ce se castiga din bine, din ceea ce merita numele de bun.
Simplul fapt de a avea constiinta fortei cu care tu ai vrea sa castigi lucreaza impotriva victoriei tale. Eul tau e in joc. Daca cel al adversarului e mai puternic, ce se intampla? Daca vrei sa-ti invingi adversarul prin superioritatea fortei tale, el ti-o va opune pe a lui. Iti imaginezi ca numai tu esti mare si tare si ceilalti sunt neajutorati? Cum ar trebui sa ne comportam cand exista ceva imposibil de invins, care are cea mai puternica vointa din lume, superioara celei pe care o detii dominanta? Iata intrebarea! Ceea ce simti in tine ca "liber", "dur ca otelul" si "umpland cerul si pamantul" nu este marea forta (KI NO SHO), ci doar reflectia ei in tine. Asta inseamna ca e propriul tau spirit. Doar umbra marelui spirit. Fara indoiala ca trece drept marea, vasta energie. In realitate este cu totul altceva. Spiritul de care vorbeste Mencius este puternic pentru ca este in permanenta luminat de o mare luciditate. Spiritul tau nu obtine forta decat in anumite conditii. Forta ta si cea despre care vorbeste Mencius au origine diferita. Ele sunt tot atat de distincte precum cursul etern al unui fluviu (ca Yangtze Kiang, de exemplu) si cresterea subita a apelor sale peste noapte. Care este, deci, spiritul pe care trebuie sa-l pastram atunci cand ne gasim in fata unui lucru de neinvins cu vreo forta spirituala intamplatoare (KI SEI)? Iata intrebarea! Un proverb zice: "UN SOBOLAN IN PERICOL DE MOARTE SARE CHIAR SI ASUPRA PISICII". Daca dusmanul e in pericol de moarte, nu mai depinde de nimic. Isi uita viata, nefericirile, se uita pe sine e liber de orice victorie sau infrangere. Nu mai are deloc intentia sa-si asigure in viitor existenta. De aceea vointa sa e de fier. Cum sa triumfi asupra lui cu o forta spirituala pe care ti-ai atribuit-o singur?
Atunci o batrana pisica gri inainta si grai:
-- Da, intr-adevar aveti dreptate. Forta mintii, oricat de tare ar fi, are ea insasi o forma (KATASHI). Ceea ce are o forma, cat de mica, se poate prinde. Iata de ce eu mi-am exersat de mult timp sufletul (KOKORO: forta inimii). Eu nu posed forta care domina adversarul (SEI -- ca motanul dinainte). Eu nici nu ma lupt (cum acea prima pisica). Eu ma impac cu adversarul meu, devin una cu el si nu-i opun nici un fel de rezistenta. Daca e mult mai tare ca mine, cedez pur si simplu si fac, pe scurt ceea ce doreste. Arta mea consta in "a prinde pietrele din zbor cu un voal care flutura". Un sobolan care vrea sa ma atace, oricat de puternic ar fi, nu gaseste nimic asupra caruia sa se arunce, nimic in ce sa-si infiga ghearele. Dar sobolanul de azi nu a intrat in jocul meu si gata. Venea si pleca, insesizabil, ca si Dumnezeu. Inca asa ceva n-am mai vazut.
Motanul cel batran atunci spuse:
-- Ceea ce numesti tu impacare nu vine din Fiinta si nici din marea Natura. Este o impacare artificiala. In mod constient vrei sa scapi astfel de agresivitatea inamicului fiindca, chiar fugitiv, tu te gandesti la ea, iar el isi da seama. Daca in aceasta stare de spirit te prefaci a fi "conciliant", nu faci decat sa semeni dezordine in spiritul tau intors spre atac. Precizia interceptiei si actiunii tale are de suferit. Tot ceea ce faci cu intentie reduce vibratia primitiva ce actioneaza in secret, vibratia marii Naturi, si impiedica cursul spontan al miscarii. De unde sa mai vina atunci vreo actiune miraculoasa? Cand nu te mai gandesti la nimic, cand nici nu vrei si nici nu faci nimic, ci te abandonezi, tu si miscarea ta, la vibratia Fiintei (SZIZEN NO KA), doar atunci vei ajunge sa nu ai forma. Nimic nu mai poate sta impotriva ta ca "contra-forma" si atunci nu mai exista nici un dusman care sa-ti reziste. Sa nu credeti ca antrenamentele voastre au fost inutile. Totul si fiecare lucru poate fi un aspect al caii. Tehnica si calea pot fi unul si acelasi lucru. Atunci marele spirit, "Atotputernicul", este deja prezent, se manifesta in actiunile corpului. Forta marelui spirit (KI) serveste creatura umana (ISHI). Cel care are libertatea KI-ului poate face fata la orice, corespunzand libertatii infinite. Daca spiritul tau e unificat, chiar daca nu angajezi vreo forta in lupta, el nu se sparge nici lovindu-se de piatra, nici lovindu-se de aur. Exista o singura conditie: nu trebuie sa fie nici cea mai mica urma a constiintei eului propriu, aceasta nu trebuie sa intre in joc, astfel totul se strica. Daca ne gandim un singur moment la acest eu, totul devine artificial. Aceasta nu mai provine din Fiinta, din vibratia primordiala a corpului primit de Cale (do-tai). Atunci adversarul nu va mai fi supus vointei tale. Iti va rezista si el. Ce metoda sau ce arta trebuie atunci folosita? Cand esti intr-o anumita stare, dezlegat de orice ratiune (MUSHIN), cand actionezi neactionand, fara intentie si fara artificiu, in acord cu marea natura, doar atunci esti pe calea cea buna. Uita, deci, orice intentie, exerseaza-te in absenta intentiei si lasa lucrurile sa se faca prin Fiinta. Aceasta cale este fara sfarsit, nesecata.
Batranul motan mai adauga ceva uimitor:
-- Sa nu credeti cumva ca v-am spus ceva foarte intelept. Cu mult timp in urma traia in satul vecin -- si mai traieste si astazi, daca n-o fi murit -- un batran motan. Dormea toata ziua. Nu se vedea nimic la el care sa aduca a putere spirituala. Zacea acolo ca un bustean. Nimeni nu-l vazuse vreodata prinzand un sobolan. Dar nici nu se vazuse vreodata vreunul in locul in care traia el sau prin imprejurimi. Si, in orice loc s-ar fi dus, nu mai era picior de sobolan. Intr-o buna zi i-am facut o vizita si l-am intrebat cum era posibil asa ceva. N-am primit nici un raspuns. I-am pus de trei ori aceeasi intrebare ... iar el pastra aceeasi tacere. Si nu era ca n-ar fi vrut sa raspunda; parea ca nu stie ce sa spuna. Atunci am inteles: cel care stie nu vorbeste, cel care vorbeste nu stie. Acea pisica uitase totul: pe el insusi, lucrurile dimprejur. Devenise un "nimic". Atinsese stadiul cel mai inalt al lipsei de intentie. Putem spune ca a gasit calea divina a cavalerilor: a invinge fara sa omori. Eu sunt
inca mult in urma lui. Shoken auzi totul ca prin vis. Se apropie, se inclina in fata batranului motan si spuse:
-- Iata ca a trecut mult timp de cand exersez arta scrimei, insa nu am ajuns la sfarsitul cautarilor mele. Am auzit parerea domniei tale si cred ca am inteles adevaratul sens al drumului meu. Totusi, va implor, mai spuneti-mi ceva din secretul dumneavoastra.
Atunci motanul cel batran zise:
-- Cum as putea s-o fac? Nu sunt decat un animal si sobolanul este hrana mea. Cum as putea sa stiu ceva despre lumea oamenilor? Eu stiu doar atat: sensul artei scrimei nu este doar de a invinge un adversar. Este o arta prin care, intr-un moment anume, se atinge marea lumina, lumina principiului mortii si al vietii (SEISHI WO AK IRAK I NI SURU). In timpul practicii tehnice, un adevarat cavaler ar trebui sa se intretina in exercitiul spiritual al acestei umini. Pentru aceasta trebuie, inainte de toate, sa aprofundeze studiul principiului fiintarii atat a mortii cat si a vietii, al ordinii mortii (SHI NO RI). Va ajunge la marea lumina spirituala numai acela liber de orice l-ar putea intoarce din Drum (KEN KYOKU departe de centru), mai ales de orice gand definitoriu. Daca fiinta este lasata fara piedici, dincolo de orice eu si de orice lucru, ea poate, cand ar avea o importanta, sa se manifeste in toata libertatea.
Dar daca inima dumneavoastra se ataseaza, fie si o clipa, la orice ar fi, Fiinta e prizoniera . Facem din ea ceva stabil in sine. Iar daca ea a devenit ceva stabil, exista si un ego stabil in sine si exista si ceva care i se opune. Atunci doi stau unul in fata celuilalt si lupta pentru a supravietui. Daca este asa, minunatele functii ale Fiintei, capabile de a face fata oricarei schimbari, sunt franate. Capcana mortii se inchide, se pierde lumina specifica a Fiintei. Cum ar fi posibil, intr-o asemenea dispozitie, sa intalnesti un adversar, pastrand o atitudine dreapta si privind victoria si infrangerea in fata? Chiar victoria ar deveni o simpla intamplare, fara raportare la adevarata arta a scrimei. A fi liber de toate nu inseamna totusi un Vid. Fiinta in sine nu are natura proprie. E dincolo de orice forma, cu atat mai putin ar acumula ceva in sine insasi. Daca o retine ceva, orice-ar fi, fie si pentru o clipa, marea forta ramane prinsa si echilibrul energiilor care curg in mod natural de la inceputuri este pierdut. Daca Fiinta e retinuta, cat de putin, energia sa nu mai e libera, energia sa nu se mai raspandeste fara obstacole in toata plenitudinea. Cand echilibrul care se naste din Fiinta e pierdut, fie intr- o directie, fie in alta, forta sa fie inunda, fie sta sa sece. Daca inunda se naste prea multa energie si nu se mai poate opri. Daca e insuficienta, actiunea spiritului devine slaba. La momentul oportun nu mai este in masura sa domine actiunea. Ceea ce numesc eu a fi eliberat de lucruri nu este nimic mai mult decat aceasta: sa nu acumulezi nimic, sa nu te sprijini pe nimic. Atunci nu va mai exista nici subiect, nici obiect. Nici "eul", nici "contra-eul". Daca se intampla ceva, se face fata intamplarii inconstient si nu va ramane nici o urma. In "EK I" (Cartea Schimbarilor) sta scris: "Fara ganduri, fara actiune, fara miscare,
cu totul si cu totul linistit". Este singurul fel de manifestare in Fiinta si in legile tuturor lucrurilor a interiorului in cea mai deplina inconstienta si, la sfarsit "de a deveni una cu cerul si pamantul".
Cel care va face si va intelege astfel arta scrimei este aproape de adevarul caii.
Auzind acestea, Shoken intreba:
-- Ce inseamna: nu mai exista nici eu, nici contra-eu, nici obiect,nici subiect?
Pisica raspunde:
-- Atunci cand exista un eu, exista un dusman. Sa nu ne consideram un "eu" si nu va mai fi nici un dusman. Ceea ce numim astfel e sinonim cu contrar. In masura in care lucrarile isi pastreza forma, ele presupun totodata o contra-forma. Tot ceea ce este continut in ceva are propria sa forma. Daca Fiinta mea nu este stabila intr-o forma proprie, nu mai exista nici forma contrarie care sa i se opuna. Daca nu exista oponent, nu mai exista ceva care sa se prezinte impotriva-mi. Aceasta vrea sa insemne ca nu exista nici eu, nici contra-eu. Daca ne lepadam in intregime de noi insine, daca ne eliberam astfel din radacini de orice lucru, ne vom gasi in deplina armonie cu lumea, una cu toate lucrurile din marea unitate a Totului. Chiar si cand forma adversarului dispare, nu devenim mai constienti. Asta nu inseamna ca nu ne dam seama de tot inlauntrul nostru, dar nu ne oprim si spiritul continua sa se miste, liber de orice delimitare. Actiunea sa este raspunsul, simplu si liber, al Fiintei.
Daca spiritul nu mai e preocupat de nimic, nici pasionat de nimic, lumea, asa cum se arata, devine toata a noastra si una cu noi. Acum se accepta si ceea ce e dincolo de bine si de rau, de simpatie si
antipatie. Fara prejudecati, fara a tine seama de nimic. Toate piedicile care ne stau in fata -- castig si pierdere, bun si rau, bucurie sau suferinta -- isi au originea in noi. In toata imensitatea cerului si a pamantului nimic nu valoreaza mai mult decat propria noastra esenta, osteneala de a-ti fi cunoscut tie. Un vechi poet spunea:
"Un fir de nisip in ochi si cele trei universuri sunt deja prea stramte. Daca nimic nu are importanta, cel mai ingust pat ni se va parea prea larg". Aceasta inseamna: daca un fir de praf ne intra in ochi, acesta nu se mai poate deschide. Intra intr-un loc unde nu se poate vedea bine daca e sau nu ceva. Asa si cu Fiinta care e lumina care straluceste libera in sine de tot ce inseamna "ceva". Dar daca ceva i se pune dinainte, virtutea sa dispare.
Un alt poet spunea:
"Daca suntem inconjurati de dusmani cata frunza si iarba, ceea ce exista in noi ca si contra-forma va fi nimicit. Cu toate acestea Fiinta este si ramane a mea, oricat de puternic ar fi dusmanul. Nici un dusman nu va intra aici niciodata". Confucius spune: "Fiinta, si de-ar fi a unui sarman, nu poate fi furata". Dar daca spiritul este in dezordine, atunci Fiinta ni se va intoarce impotriva. Este tot ce va pot spune. Coborati in voi, scrutati-va. Un maestru nu poate decat sa transmita ceva si sa incerce sa explice acel ceva elevului. "Eu insumi" numai pot cunoaste adevarul si sa-l fac numai al meu. Aceasta se cheama integrare in tine insuti (JITOKU). Adevarul trece din inima in inima (ISHIN DENSHIN).
Este o trecere printr-un drum extraordinar, dincolo de invataminte si de stiinta (KYOGAI BETSUDEN). Aceasta nu inseamna contrazicerea invatamintelor maestrului, inseamna ca nici el nu poate sa transmita adevarul insusi. Nu e doar Zen in aceasta situatie. De la exercitiile spirituale ce vin de la vechii maestri pana la arta, integrarea in sine insusi este mereu centrul esential care este transmis de la inima la inima, dincolo de metoda sau de o metoda traditionala. Sensul unei invataturi este doar de a sugera cautarea a ceea ce fiecare poarta in sine fara sa stie. Nu exista, deci, secrete pe care maestrul le-ar putea "livra" elevului. A preda e usor. Sa asculti e iarasi usor. Dar greu este sa devii constient de ceea ce zace in sinele propriu, de a-l descoperi si de a-l lua cu adevarat in stapanire. Aceasta se cheama a privi in propria fiinta, a o contempla (KEN-SEI, KEN-SHO). Daca se intampla aceasta, avem Satori. E marea desteptare, trecerea in afara visului tesut din iluzii. A te trezi. A-ti privi propria Fiinta, a te percepe pe tine insuti, toate acestea sunt acelasi lucru
Arta Pacii nu se bazeaza pe arme sau pe forta bruta; dimpotriva, trebuie sa ne armonizam cu Universul, sa mentinem pacea in teritoriile noastre, sa hranim viata si sa prevenim moartea si distrugerea. Adevaratul sens al cuvantului samurai este acela de a-i servi pe ceilalti folosindu-te de puterea iubirii.
O-Sensei
Morihei Ueshiba

Re: POVESTE ZEN (varianta scurta)

MesajScris: Vin Oct 15, 2010 4:26 pm
de 3ddY99
Pentru cei care sunt mai "lensesi" si nu prea le place sa citeasca "Poveste Zen" cea lunga..o pot citi pe aceasta: Poveste Zen (varianta scurta). Lectura placuta! ;)

Povestea unei pisici si a artei sale minunate

adaptare dupa maestrul Zen, Taisen Deshimaru

Acum două sute de ani, în Japonia, înainte de restauraţia Meiji, era un maestru de sabie pe nume Shoken, a cărui casă a fost invadată de un şobolan uriaş. În fiecare noapte, acel şobolan uriaş venea în casa lui Shoken şi îl ţinea treaz. Acesta trebuia să-şi facă somnul în timpul zilei. A cerut ajutor unui prieten care deţinea pisici, un fel de antrenor de pisici. Shoken i-a spus: „Împrumută-mi cea mai bună pisică pe care o ai”.
Antrenorul de pisici i-a împrumutat o pisică maidaneză, foarte rapidă şi adeptă a stilului „prindere de şobolani”, cu ghiare puternice şi muşchi proeminenţi. Dar când a venit să-l înfrunte pe şobolan în cameră, şobolanul a rămas neclintit iar pisica a trebuit să-şi întoarcă coada şi s-o tulească. Hotărât lucru, era un şobolan cu totul deosebit.
Apoi Shoken a împrumutat o a doua pisică, una roşcată cu un ki teribil şi cu o personalitate agresivă. Aceasta a doua pisică a acceptat înfruntarea aşa că s-a luptat cu şobolanul; însă şobolanul s-a impus în luptă iar pisica s-a retras degrabă.
A fost procurată o a treia pisică şi a fost pusă să-şi măsoare puterile cu şobolanul – aceasta era colorată în negru şi alb – însă nici ea nu a putut face mai mult decât celelalte două.
Totuşi Shoken a împrumutat încă o pisică, o a patra; era neagră, bătrână, nu era proastă, dar nu atât de puternică precum cea maidaneză sau cea roşcată. Pisica a intrat în cameră. Şobolanul s-a holbat la ea un timp şi apoi a înaintat. Pisica neagră stătea culcată, cu sânge rece şi a rămas complet nemişcată. O uşoară îndoială l-a străfulgerat pe şobolan. S-a apropiat puţin şi încă puţin; era un pic neliniştit. Deodată pisica l-a prins de gât, l-a omorât şi l-a aruncat.
Pe urmă Shoken s-a dus la prietenul lui antrenor de pisici şi i-a spus: „De câte ori n-am urmărit acel şobolan cu sabia mea de lemn, dar în loc să-l lovesc eu pe el m+a zgâriat el pe mine. Cum de a reuşit pisica ta neagră?”
Prietenul i-a spus: „Ar trebui să adunăm pisicile şi să le întrebăm chiar pe ele. Tu eşti maestru de kendo, aşa că o să pui tu întrebările: sunt sigur că ele ştiu totul despre artele marţiale”.
Aşa că s-au adunat toate pisicile, prezidate fiind de pisica neagră, care era cea mai bătrână.
Pisica maidaneză a luat cuvântul şi a spus: „Sunt foarte puternică”.
„Atunci de ce nu ai învins?” a întrebat pisica neagră.
Pisica maidaneză a răspuns: „Sunt într-adevăr foarte puternică; ştiu sute de tehnici diferite de prindere a şobolanilor. Ghearele mele sunt foarte puternice, iar muşchii proeminenţi. Însă acel şobolan nu era unul obişnuit”.
Pisica neagră a spus: „Aşadar forţa şi tehnica ta nu sunt egale cu cele ale şobolanului. Oi fi având tu o mulţime de muşchi şi nenumărate waza, dar îndemânarea singură nu este de ajuns. În nici un caz!”
Atunci a vorbit pisica roşcată: „Sunt extraordinar de puternică, îmi exersez în mod constant ki-ul şi respiraţia prin zazen. Mănânc numai legume şi supă de orez, de aceea am atâta energie. Dar nici eu nu am fost în stare să înving acel şobolan. De ce oare?”
Bătrâna pisică neagră a răspuns: „activitatea şi energia sunt într-adevăr mari, însă şobolanul era mai presus de energia ta; eşti mai slabă decât acel şobolan mare. Dacă eşti prea ataşată de ki-ul tău, mândră de el, acesta se moleşeşte. Ki-ul tău este ca un talaz neaşteptat, nu poate dura şi tot ceea ce lasă în urmă este o pisică furioasă. Ki-ul tău poate fi comparat cu apa care curge de la robinet; însă acel al şobolanului este un gheizer uriaş. Chiar dacă ai un ki puternic, în realitate el este slab deoarece ai prea multă încredere în tine însăţi”.
Apoi a venit la rând pisica alb-negru, care fusese de asemenea învinsă. Ea nu era atât de puternică, în schimb era inteligentă.
Ea a avut satori, terminase waza şi îşi petrecea timpul doar practicând zazen. Numai că ea nu era mushotoku (adică fără profit sau dorinţă de profit) aşa că şi ea a fost nevoită să fugă pentru a-şi salva viaţa.
Pisica neagră i-a spus: „Eşti extrem de inteligentă, şi de asemenea puternica. Dar nu ai putut să înfrângi şobolanul pentru că aveai un scop, aşa că intuiţia şobolanului a fost mai eficientă decât a ta. În clipa în care ai intrat în cameră, el a înţeles atitudinea ta şi starea minţii tale şi de aceea nu ai putut să-l învingi. Ai fost incapabilă să-ţi armonizezi forţa, tehnica şi conştiinţa activă: ele au rămas separate, în loc să se adune laolaltă, să fie una.
În vreme ce eu, într-o singură clipă, am folosit toate cele trei facultăţi în mod conştient, natural şi automat şi aşa am fost capabilă să ucid şobolanul.
Dar cunosc o pisică, într-un sat nu prea îndepărtat, care este şi mai puternică decât mine. Este foarte, foarte bătrână şi are mustăţile complet gri. Am întâlnit-o o dată şi cu siguranţă nu are nimic puternic în aspectul ei! Doarme toată ziua. Nu mănâncă niciodată carne, nici măcar peşte, nimic altceva decât genmai (supă de orez), deşi câteodată mai trage şi câte o duşcă de sake (băutură alcoolică din orez). Şi nu aprins niciodată măcar un şobolan pentru că toţi se sperie de ea ca de moarte şi tremură ca frunzele în bătaia vântului. Şobolanii se ţin la asemenea distanţă, încât ea nu a avut niciodată ocazia să prindă măcar unul. Într-o zi, s-a dus într-o casă care era ticsită de şobolani. Aceştia au plecat numaidecât şi s-au dus în altă casă. Ea poate să-i vâneze şi în timpul somnului. Această pisică bătrână cu mustăţile gri este cu adevărat misterioasă şi impresionantă. Voi trebuie să deveniţi ca ea: dincolo de postură, dincolo de respiraţie, dincolo de conştiinţă”.
Pentru Shoken, maestrul de sabie, aceasta a fost o mare lecţie.
În zazen ca si in arte martiale, sunteţi deja dincolo de postură, dincolo de respiraţie, dincolo de conştiinţă.

Lgegenda salciei pletoase

MesajScris: Dum Feb 03, 2013 7:53 am
de ungureanu marius
Legenda salciei pletoase

O legendă transmisă oral povesteste despre un medic japonez, Akiyama, ce locuia în Nagasaki. Pentru a învăta noi tehnici de medicină s-a hotărât să meargă în China. Pe durata sederii sale a învaţat o artă marţială numită hakuda care folosea atât lovituri cu piciorul cât şi cu pumnul, dar şi apucări sau cuprinderi cu braţele. Pe lângă acestea şi-a însuşit 28 de posibilităţi de a salva un om de la moarte aparentă. La întoarcerea în Japonia, Akiyama s-a hotărât să predea arta sa unor elevi selectionaţi cu mare grijă, dar puţinele tehnici pe care le cunostea, au făcut ca elevii lui să-l părăsescă. Supărat, doctorul a plecat la templul Tenjin unde a meditat timp de 100 de zile. În acest răstimp Akiyama a fost profund impresionat de ruperea unui pin înalt din pădure, copleşit de greutatea zăpezii, în urma unui viscol puternic. Cu toate acestea, o salcie care se găsea în apropiere s-a plecat sub greutatea zăpezii abundente, lăsând zăpada să cadă de pe ramuri, revenind la poziţia initială. Doctorul a înteles lecţia şi a folosit-o în arta învăţată în China, descoperind 303 metode diferite ale artei respective. Ca urmare şi-a deschis o altă şcoală care a avut un mare succes şi a numit-o Yoshin Ryu (şcoala inimii de salcie).